Plănuiesc să reîncep un grup de terapie. De ceva vreme, ideea aceasta revine tot mai des și simt că mă apropii rapid de momentul în care va prinde din nou formă, după ce a stat deoparte mai mulți ani. Poate de aceea subiectul apare tot mai frecvent și în conversațiile cu oamenii din jur.

Întrebările și curiozitățile legate de terapia de grup mă ajută să îmi clarific anumite lucruri. Unul dintre ele – care spune mult despre diferența dintre psihoterapia individuală și cea de grup – este legat de actul de a dărui.

Mulți oameni care intră într-un grup de terapie vin cu un sentiment adânc că nu au nimic valoros de oferit celorlalți. Se simt demoralizați, izolați în propria lor lume interioară și, privind prin lentila dificultăților lor, se pot percepe ca o povară pentru cei din jur. În acest context, ideea că ar putea fi importanți pentru altcineva pare, la început, greu de crezut.

În grup, una dintre experiențele care se conturează treptat este tocmai descoperirea că prezența lor contează. Că felul în care ascultă, felul în care se lasă atinși de povestea cuiva, o întrebare pusă la momentul potrivit, un „și eu am simțit asta” pot avea un efect profund asupra celorlalți membri. Să poți vedea, în mod direct, că nu ești doar cineva care „are nevoie”, ci și cineva care poate fi de ajutor, poate fi, în sine, eliberator și reparator.

Membrii grupului ajung, natural, să se sprijine unii pe alții prin prezență, înțelegere, tăceri împărtășite, încercări de a găsi cuvinte pentru lucruri asemănătoare. A face parte dintr-un grup nu înseamnă doar a primi suport, ci și a avea ocazia de a oferi ceva din propria ta experiență – nu ca „sfat”, ci ca fel de a fi acolo pentru altcineva.

Terapia de grup creează astfel un spațiu în care participanții pot „câștiga” și prin faptul că dăruiesc, nu doar prin ceea ce primesc. Pentru mulți, a descoperi că pot fi o prezență valoroasă în viața altora, chiar și în timp ce își poartă propriile fragilități, este una dintre cele mai importante părți ale procesului.