Anul trecut, în perioada aceasta, ne întâlneam, emoționați și curioși, la prima sesiune a unui grup de terapie. Privind acum înapoi la drumul parcurs împreună, se adună multe lucruri care s-au așezat în fiecare dintre noi.

Una dintre primele învățături a fost că motorul grupului, și unul dintre cei mai importanți factori de schimbare, este sentimentul de apartenență. Când suntem primiți de ceilalți cu tot ceea ce suntem într-un anumit moment – cu forțele noastre și cu fragilitățile noastre – începe să se contureze o stare de a fi vii, conectați, văzuți. Din acest loc, dificultățile, deși nu devin mai mici, par mai puțin imposibile.

În timp, am dezvoltat împreună o capacitate mai mare de a observa și de a numi ce trăim. Am învățat să comunicăm ceva mai direct, să ascultăm nu doar ca să răspundem, ci ca să înțelegem, să primim cu mai multă blândețe experiența celuilalt, chiar și atunci când este foarte diferită de a noastră. Am văzut cum astfel de mișcări, exersate în grup, au început să se facă simțite și în afara lui: în relațiile personale, în mediul profesional, în felul în care fiecare se poate raporta la sine.

Am fost martoră la multe acte de curaj și bunătate în acest grup: momente în care cineva a ales să împărtășească trăiri foarte intime, delicate, dureroase; momente în care anumiți membri au „donat” din timpul lor de vorbit cuiva care avea, atunci, mai mare nevoie să fie auzit; momente în care inevitabilele tensiuni și conflicte dintre oameni au fost suportate și lucrate, fără ca relațiile să se rupă; momente în care fiecare, în felul său, s-a întâlnit cu pierderi – mici sau mari – și nu a mai fost complet singur în fața lor.

Într-un cadru de apartenență conținător și suficient de sigur, anumite schimbări nu trebuie „impuse”. O altă viziune asupra vieții și a relațiilor începe, treptat, să apară de la sine, din felul în care ne ținem unii pe alții în minte și în inimă.

Călătoria acestui grup continuă și astăzi, cu noi provocări, cu momente de apropriere și de distanță, cu învățare și cu pierderi din care, împreună, încercăm să ieșim cât se poate de întregi.

Din experiența acestui grup care tocmai a împlinit un an s-a născut și dorința de a înființa un nou grup, de data aceasta cu o temă mai clară: pierdere și doliu. Sunt teme foarte prezente în viețile noastre, dar adesea greu de purtat singuri, mai ales în perioade de izolare sau de rupturi repetate.

Dacă te recunoști, într-un fel, în ceea ce am descris și simți că ai avea nevoie de un spațiu în care să nu duci singur ceea ce ai pierdut – o persoană, o relație, un loc, o formă de viață – acest nou grup ar putea fi un început de drum.

Îmi poți scrie un mesaj, iar de acolo putem vedea împreună cum ar fi pentru tine să intri într-un astfel de proces.